The Fountain

courtesy photos to Warner Bros. Pictures

Too wild to live. Too beautiful to die

Gia Carangi: Life and death, energy and peace. If I stop today it was still worth it. Even the terrible mistakes that I made and would have unmade if I could. The pains that have burned me and scarred my soul, it was worth it, for having been allowed to walk where I've walked, which was to hell on earth, heaven on earth, back again, into, under, far in between, through it, and above.

Francesco: This is life, not heaven. You don't have to be perfect...

Gia Carangi: You know what I think? I think there's a reason for everything. And I think that there's a plan for everyone. And I think that God has a big plan for me. Just not in this life.

Gia Carangi: Are you nervous? T.J.: Yeah.
Gia Carangi: Am I making you nervous?
T.J.: Yeah.
Gia Carangi: Well, good, that's the idea.

Gia Carangi: I do be da pittiest pittiest girl, I do be dat.

Maurice: She hated to be photographed. You had to run after her and tie her down. And you had to get past all the junk in her hair. But she was special.

T.J.: Have you ever had sex with a man before?
Gia Carangi: Yeah, once.
T.J.: And?
Gia Carangi: And... I could have done that with a German Shepard.

Gia Carangi: Dear book, this is another day in my life. A life is like a book. A book is like a box. A box has six sides. Inside and outside, so, how do you get to what's inside? How do you get what's inside, out? Once upon a time, there lived a very pretty girl, who lived in a beautiful box, and everybody loved her.

Gia Carangi: You were the one, you were the only one, and you were amazing.

Gia Carangi: I could learn photography. That could be something to want. I could photograph children. I could have my own children. I would give them yellow roses. And if they got too loud, I would just put them some place quiet. Put them in the oven. And I would kiss them every day, and tell them you don't have to be anybody, because I would know that being somebody doesn't make you anybody anyway.
Wilhemina Cooper: You will always be somebody to me.

Girl at Group Therapy: Wait a minute. What am I supposed to feel? Sorry for you because you made ten thousand a minute doing fuckin' nothing? "Oh it was so hard, so terrible, they treated me so bad." Listen girl, you had a free ride. And you fuckin' blew it. And me? I'm some kid from Ohio, reading fashion magazines, looking at your picture and thinking I'm supposed to look like that. And going fucking crazy because I don't. Because nobody told me it was a lie. Because the magazine doesn't come with a label that says, "Caution: This is a lie. Nobody looks like this." Not even you.

Courtesy of the IMDB

Scrisoarea fara numar

" Ti-ai vazut vreodata Adversarul? Vesminte negre si din ceata, care se tem de lumina. Phobos ii insoteste, ceata este peste puterea sa. Deimos este sageata sa, scantei in noaptea Sufletului. Adversarul are fata acoperita. A ta. Anticii credeau ca a fost o vreme in care omul era o fiinta completa, cu o minunata viziune interioara si o Constiinta care azi ne par legende.Apoi, toate acestea s-au sfarsit, iar azi omul este o creatura slabita (Carlos Castaneda). Unele corpuri de suferinta sunt neplacute, dar inofensive, de exemplu, ca un copil care nu se opreste din plans. Altele sunt monstri rai si distructivi, adevarati demoni. Cand credeti ca cunoasteti o persoana si brusc va gasiti pentru prima oara in fata acestei creaturi straine si rauvoitoare, veti suferi un soc (Eckart Tolle). Iluminarea este sfarsitul suferintei (Buddha) . Ar putea fi nevoie de ani ca sa te conving sa te transformi, si apoi ar fi nevoie de ani pentru a actiona in consecinta (Jhon Michael Abelar). Ti-ai vazut vreodata Adversarul? Miliarde de fiinta umane traiesc astazi pe uimitorul nostru Pamant. Infinitul a oferit fiecaruia dintre noi un intrument puternic, subevaluat aproape intotdeauna sau, in cel mai rau caz neluat deloc in seama. Un instrument care a permis si permite fiintelor umane sa creeze, mai mult sau mai putin constiente orice lucru pe care il doresc: MINTEA. Un instrument foarte puternic, asa de puternic incat necesita atentie si constientizare pentru folosire. Pentru ca asa cum poate fi folosit pentru a crea capodopere de frumusete si armonie, el poate fi folosit pentru a crea monstri de dizarmonie si suferinta. Mintea fiintelor umane, mintea noastra e un instrument extraordinar de puternic, desi foarte simplu ca functionare de baza. Insa, enorma sa putere, impreuna cu simplitatea cu care poate fi gestionata si cu o anumita inconstienta a potentialitatilor sale,poate sa dea forma si sa alimenteze chiar si ce nu intra in planurile noastre. Ceva ce, in loc sa ne sustina, ne suge de energie. Ceva ce in acest moment stapaneste asupra majoritatii oamenilor de pe aceasta planeta. Situatia aparent normala a mintii la majoritatea fiintelor umane in ceea ce priveste procesul educativ realizat de proprii nostri predecesori, inteles ca un instantaneu, al activitatii sale intr-un anumit moment este acesta: zgomotul orasului la ora de varf ... Practic, noi toti indiferent de varsta, sex, cultura, manifestam aceste caracteristici cu totii. Intensitatea sa poate varia in functie de anumiti factori culturali preum educatia primita sau valorile morale ale societatii in care m-am nascut...In fapt exista societati si culturi care nu dezvolta automat aceste caracteristici. Mai mult, ea poate fi mai mult sau mai putin accentuata in functie de caracteristicile personale. Insa, dupa un anumit moment, de obicei dupa prima copilarie, activitatea mentala considerata normala a unei fiinte umane devine asa ceva...zgomotul orasului la ora de varf...Aceasta erste starea considerata normala a mintii unei fiinte umane, pentru ca este traita de miliarde de alte fiinte de pe Terra si din acest motiv este considerata normala. Este posibil sa gandim cu luciditate in mijlocul acestui marasm? Este posibil sa reusim sa vedem lucrurile cu atentie si claritate daca ramanem in aceasta stare mentala? Am reusi sa ascultam cu atentie ceva sau pe cineva daca in realitatea exterioara v-ati gasi intr-un loc in care ar fi constant un astfel de zgomot pe fundal ?"

traducere din " Sfidatorul" de Giulio Achilli

To my soul and back

My door and my best friends. Here comes my new journey. Again. I will write every day at this post - as soon he begin to have a right shape. My own shape.

Butterflies of the New World

"Tremblay's air sculptures are made out of hundreds of mettalic pieces, in a type of artistic recycle. Their transparency and the way they reflect light make them seem to be under a constant movement. They occupe space but a same time they create it. Transmitting certain loneliness, they give you the impression that they are prisoned in transparent cocoons, waiting with eager to be transformed into butterflies."

From "The poetic figures of Julie Tremblay" - exclusive interview by Apostolos Mitsios for YATZER Magazine
courtesy photos www.yatzer.com

Scrisoarea a 4-a_Cei multi

Dragul meu prieten,


Numai sufletul poate spune toata nebunia ce se afla in el - in special noaptea, cand nicio lumina nu sta sa-l apere, cand toate cantecele se vor fi oprit si e singur in tot corpul. Spun asta pentru ca l-am visat azi-noapte. Prima data l-am vazut cand se mi se plimba prin camera. Era acoperit cu fum si mergea de la un capat la celalalt, repetat, fara oprire. Dar mergea de parca statea pe loc. Si canta ciudat de frumos. In soapta.

***

In camera era intuneric bezna si chiar daca fereastra era deschisa nicio lumina de afara nu putea sa bata inauntru. Si el mergea. Cu capul in sus. Da, avea cap - ca al meu si ca al tau. Fara ochi sau nas, sau gura sau urechi. Avea un cerc care ii statea linistit pe umerii frumosi sculptati ca de marmura. Bratele ii erau puternice cu degete lungi, ca de pianist. Avea picioarele goale si ude, deoarece podeaua era umeda si peretii la fel. Ma uit mai atent la pereti si vad ca incep sa absoarba apa din podea lasata de Suflet. Si devin rosii pe masura ce se umfla de atata apa. Incepe sa bata vantul, iar el opreste. Apa de pe podea se ridica si se arunca afara, cu fereastra cu tot. Ramane sa acopere toata camera, doar el cu peretii balon mustind a apa. Incepe sa cante mai tare! Peretii se sparg. Apa i se duce pe fata, pe umeri, pe brate, pe picioare. Dar pare neatins! Nu mai e acoperit de fum - arata doar ca o sculptura in marmura. Canta tot mai tare si merge din camera pana-n strada si inapoi. Intors in camera, are talpile murdare si pescarusi lipiti de spate. Pescarusii zambesc. Habar n-au ca nu mai gasesc apa aici. Camera se umple de pescarusi veniti dupa apa si ei. Cum ajung, se si lipesc de Suflet. Se pun pe umeri, pe brate, pe picioare. Acum ce-i de facut? De unde se vor insatula?

***

Dintr-o data pescarusii incep sa cada! Din ei creste o noua podea din aripi. Sufletul ramane gaurit si gol. Din locul in care s-au aflat pescarusii incep sa creasca altii ca el. In cateva clipe camera este plina. Si dintr-o data incep toti sa cante! Imi acopar urechile cu mainile si privesc cu oarecare teama. Ei nu mai sunt acoperiti cu fum si sunt colorati. Unii sunt copii, altii barbati. Realizez ca sunt singura femeie din camera. Imi acopar corpul cu mainile, daca ma vad? Nu le voi putea raspunde la toate intrebarile si astfel, nu le voi putea domoli setea.

Acum ca au coborat toti pe aripi, se lipesc unul cate unul pe prete, in locul baloanelor cu apa. Unii isi uita un brat afara, altul capul, celalalta piciorul. E ..o explozie mare de oameni colorati. Suna cineva la usa. Cine sa fie? La mine nu vine nimeni. Alerg spre usa, dar ma impiedic in rochia prea lunga.

M-au auzit. El se intoarce cu fata spre mine. Aripile de pescarusi se ridica si vin spre mine. Usa se deschide - e apa! Curge spre mine. Cei din perete si-au desenat guri cu degetele si asteapta. Iar eu tip din toate puterile.

***

M-am trezit?!

Scrisoarea a 3 -a _Copilul violet

Scrisoarea a 2- a _Ochii

Scrisori din visele mele

Dragul meu prieten,

Iti scriu ce visez ca sa nu adorm si somnul sa mi le aduca din nou in minte si suflet. Multe din ele, visele, imi chinuie diminetile, imi urmaresc zilele si ma indeparteaza de tine. Pentru ca te-am vazut de multe ori acolo si tot de atatea dati te-am revazut in realitate. Acum nu stiu care din mine te viseaza si care iti scrie. Pot fi una si aceeasi. Dar sufletul e unul singur.Si adevarul il pot vedea tot prin ochii lui.

Azi noapte...eram intr-o fantana imensa. Cu pesti in loc de apa. Sareau aiurea in aer si pe urma incepeau sa pluteasca. Orasul era plin de pesti si strazile pline de oameni care zambeau. Casele erau albe - copacii violet. Cata frumusete! De fapt oamenii respirau pesti. Oamenii verzi. Copiii respirau zambete care se imprastiau si ele prin aer! Stau pe apa din fantana si desenez: pesti cu copii de mana, oameni alergand dupa zambete ca dupa fluturi, da! ei oare stiu ca acasa la mine exista fluturi (nota: data viitoare prindem un fluture si-l aducem aici - dar doar sa se uite...hmm crezi ca i-ar interesa? poate se sperie si nu mai zambesc). Zambetele ies in forma de cerc si in momentul in care iau contact cu aerul se transforma in copii! Pe masura ce zboara tot mai sus se fac tot mai mari, iar cand ajung in aer, se lipesc de nori. Aici norii lor au culoarea irisului. Fiecare copil are norul lui de iris si cand se asaza pe el, incepe sa rada. Unul si pe urma toti ceilalti; oamenii de jos se opresc sa mai alerge dupa ei cand pestii incep sa inoate in fantana. Scriu fara oprire, cu degetele ude. Nu stiu de ce sunt ude, doar apa e atat de departe de mine! Da,chiar: stau in fantana dar apa nu ma atinge! Oare cum e posibil? Si apoi, am degetele ude..si atat de reci. Ma opresc putin din scris.

***

Aveai cuvinte pe fata si plangeai. Dar de ce plangeai? Nu-mi amintesc sa te fi vazut pana atunci plangand. Nu mai pot scrie - de cand te-am vazut, mi s-au blocat degetele, iar apa a inceput sa creasca. Sa fie lacrimile tale? Nu poti sa le opresti in maini? De ce le lasi sa cada pe copaci? Uite cum li se duce culoarea...Ma arunc in apa si intr-o clipa sunt langa tine. Mi s-a parut - aici nu e nimic. Dar as fi jurat, adica numai tu puteai sa mirosi a piersici ... si unde a disparut fantana? Oamenii au inceput sa se urce in copaci si acum copiii au culoare de iris pe ochi, pe brate, pe picioare. Fratii lor privesc cu dragoste de pe nori si se pierd tot mai sus, apoi incep sa le trimita ploaie, sa se curete ca sa poata cobori din copaci. E prea tarziu pentru multi din ei, deja au inceput sa se pateze si intra in copaci cu totul. De aceea plangeai, nu-i asa?

***

Acum, in ceas de vis ,spune-mi daca incep sa vorbesc...Daca te strig din mutenia sufletului meu imi vei raspunde? Sau daca imi intind mainile sa-ti primeasca lacrimile, oare vei tagadui in planset? Am iubit prea mult ca mai pot privi plangand inca un suflet. Si as vrea sa onorez iubirea ce-o simt langa tine si sa-ti sterg cuvintele de pe fata. Esti ranit - de ce ingrozesti oamenii si pestii - copiii s-au ascuns in copaci, iar copacii...si-au ascuns crengile cerul violet al copiilor de zambet. " E prea devreme, micuto. Daca ma vei vedea la fata, va trebui sa pleci in regatul copiilor violet. Iar tu trebuie sa ajungi mai tarziu acolo. nu vreau sa te apropii de mine, cand te vor vedea cuvintele vor dori sa se lipeasca de trupul tau, sa-ti devoreze fata, urechile...numai ochii vor ramane liberi - doar ca sa poti vedea ce ti-au facut. Fugi in lume, in cer, in copaci! sau unde vei dori sa te pierzi Dar fugi de mine! Tine minte ca nu-ti nimic din ce nu stii - si..de ce a trebuit sa sari in fantana? Oare n-ar fi mai bine sa mergi la copacul din mijlcoul oarsului sa te gazduiasca pana la primavara? Atunci va fi venit apa din nou in fantana si nu vei mai putea sa ma visezi! " (stai putin, eu nu visez acum, daca as visa de ce sunt in camera mea cu lumina violeta? si de ce acum pot sa merg? ..si de aud muzica pe care am adormit in urma cu o ora? Ma ridic - deschid fereastra si stai o clipa! Sub balcon sunt delfini care inoata - sub mine este mare)

***

Sa nu te uiti in jos. Zambeste!

(credits photo www.douart.ru)

Beautiful Madness

You're smiling. Like a child who doesn't know what it all about but he's enjoying a lot. And in a second you begin to dance. The music is surround you, like a tramp. There is magic! Maybe because you don't know from where she comes, who, why and...yes, tell me, why are you dancing, my friend? I want to dance too, to feel the energy, the beauty that shines through..

I'm the painter of my dreams. And from that light I begin to draw my reality. Down there is the real pleasure of my soul. It's me without any mask or path of shadow. I'm sitting in my tiny bed in the end of my world and I'm watching the movie. It''s about Modigliani and his life. Is starting...I'm having this strange feeling that I'm living in the movie and I'm painting with him, we are laughing together, we are walking on the streets...but wait! I know this street: I'm walking every morning on it...I'm feeling like home and home is in this movie, I'm walking on my favourite street in Bucharest where the sun is so...yes, I'm wondering if there is any word who can catch my emotion right now: to catch like you are catching the butterflies. But with your hands. I'm thinking that I always wanted to met a real painter - or one of those big butterflies that you can see only one or two times in your life. To met him and to find the truth. "That" truth, yes - about their flight through the morning and "Tell me, my dear how is the real colour of the morning...or his smell".

Modigliani is here in my room. And I'm seeing his pictures on my walls. Like living ones. Jeanne is standing in my front quiet with his hand protecting his unborn child... "Tell me, Modigliani, are you mad?" In my room there is no space for words..or for talking. We shall keep our words for other nights or mornings. My memory brings me this image..big, full of light eyes. Fish eyes - as I called them in my mind. They are starring at me and I know they are in for something....

My dear reader, I will speak only with my soul language. I'll let him to tell you how you can wake up one morning with the truth in your mind and heart, knowing without reason what road you must follow like a mad. A beautiful one. But this in my next story...