Sambata. Mergem pe jos pe Calea Victoriei. Cerul e putin trist, in stanga si-n dreapta blocuri vechi, magazine luxoase, hoteluri...Oameni putini pe strada. Copaci la fel de singuri ca-n fiecare zi. Mai trece o masina din cand in cand. Mergem fara tinta. Ne oprim sa bem o cafea. Si vorbim: despre lucruri marunte, mari. Ador clipele acestea! Cand uiti de lumea de afara si te pierzi in cuvintele unui prieten bun. Plecam si ne indreptam catre Carturesti - casa vrajita a cartilor. Intram si ne pierdem aproape doua ore printre carti, ceai, cd-uri, oameni insetati, infometati de carte... Da, inca mai sunt. De fapt sunt din ce in ce mai multi. Intra intristati si pleaca cu acea privire... O stii...aceea care spune ca se va intoarce si-si va cumpara cartea aceea, si pe celalalta, si filmele acelea...si da, si albumul acela - si-l doreste de cand era student dar pe urma a tot vrut sa si-l cumpere numai ca s-a angajat si pe urma nu a avut timp sa mai treaca pe la librarie si tot asa...
Afara a inceput sa ploua intre timp. Vorbim. Ce frumos e orasul in lumina de seara. Sa mai facem asa: sa mergem pe strada, sa privim casele, strazile. Uneori merg pe strada doar cu gandurile mele si cand ajung acasa imi dau seama ca nici macar nu am privit cerul! Ce pierdere imensa: sa nu-ti scalzi ochii in frumusetea de sus macar o data pe zi...
Inainte sa ajungem la trecerea de peitoni vad doua chipuri cunoscute, doi batrani...Ei se plimbau de ziua mea de nastere pe Calea Victoriei...Ajungem la ei intr-un minut. Ii salutam si Georgiana ii ofera Doamnei zambila pe care i-o luasem. Ea o priveste, o miroase si ii zambeste. Cred ca a fost cel mai frumos si mai sincer zambet pe care l-am vazut. Si pe urma ne spune: " - Noi venim de la Teatrul National. De 50 de ani mergem. L-am vazut pe Dan Puric. E un actor minunat!". Erau atat de frumosi impreuna...Vorbeau pe rand si in timp ce o faceau isi aruncau cateva priviri discrete, parca le era teama sa nu se desparta cateva secunde.
Ea: - Mergem si la Ateneu. Avem abonament. Suntem putini suparati - Domnul Mandeal este acum doar interimar - au avut niste neintelegeri interne - pacat il urmarim de multa vreme.
El :- Dar voi, dragele mele? Sunteti casatorite? Veti fi. Si sa aveti grija de tineretea voastra, ca nu se va mai intoarce.
Ea : - E prima zambila pe care o miros pe anul acesta. Ati vazut ca au aparut si ghioceii? Noi suntem fericiti. Si voi veti fi . Acum duceti-va, nu vrem sa va retinem.
Am plecat. Noi pe drumul nostru, ei pe al lor. Am izbucnit in plans. De FERICIRE. Acum totul avea sens. I-am mai privit o data. Dragostea toata era acolo, da...trebuia sa fie... In felul in care se tineau de brat, atat de strans, sa nu se piarda... Ploua. Masinile goneau, claxoneau ca nebunele. Ei mergeau incet. Unul langa celalalt. Parca aveau umerii lipiti. Atat de batrani si atat de tineri.
P.S : Ingerii sunt peste tot. Ei sunt oameni care se comporta decent intr-o societate indecenta...
-001.jpg)
