Dragul meu prieten,
Numai sufletul poate spune toata nebunia ce se afla in el - in special noaptea, cand nicio lumina nu sta sa-l apere, cand toate cantecele se vor fi oprit si e singur in tot corpul. Spun asta pentru ca l-am visat azi-noapte. Prima data l-am vazut cand se mi se plimba prin camera. Era acoperit cu fum si mergea de la un capat la celalalt, repetat, fara oprire. Dar mergea de parca statea pe loc. Si canta ciudat de frumos. In soapta.
***
In camera era intuneric bezna si chiar daca fereastra era deschisa nicio lumina de afara nu putea sa bata inauntru. Si el mergea. Cu capul in sus. Da, avea cap - ca al meu si ca al tau. Fara ochi sau nas, sau gura sau urechi. Avea un cerc care ii statea linistit pe umerii frumosi sculptati ca de marmura. Bratele ii erau puternice cu degete lungi, ca de pianist. Avea picioarele goale si ude, deoarece podeaua era umeda si peretii la fel. Ma uit mai atent la pereti si vad ca incep sa absoarba apa din podea lasata de Suflet. Si devin rosii pe masura ce se umfla de atata apa. Incepe sa bata vantul, iar el opreste. Apa de pe podea se ridica si se arunca afara, cu fereastra cu tot. Ramane sa acopere toata camera, doar el cu peretii balon mustind a apa. Incepe sa cante mai tare! Peretii se sparg. Apa i se duce pe fata, pe umeri, pe brate, pe picioare. Dar pare neatins! Nu mai e acoperit de fum - arata doar ca o sculptura in marmura. Canta tot mai tare si merge din camera pana-n strada si inapoi. Intors in camera, are talpile murdare si pescarusi lipiti de spate. Pescarusii zambesc. Habar n-au ca nu mai gasesc apa aici. Camera se umple de pescarusi veniti dupa apa si ei. Cum ajung, se si lipesc de Suflet. Se pun pe umeri, pe brate, pe picioare. Acum ce-i de facut? De unde se vor insatula?
***
Dintr-o data pescarusii incep sa cada! Din ei creste o noua podea din aripi. Sufletul ramane gaurit si gol. Din locul in care s-au aflat pescarusii incep sa creasca altii ca el. In cateva clipe camera este plina. Si dintr-o data incep toti sa cante! Imi acopar urechile cu mainile si privesc cu oarecare teama. Ei nu mai sunt acoperiti cu fum si sunt colorati. Unii sunt copii, altii barbati. Realizez ca sunt singura femeie din camera. Imi acopar corpul cu mainile, daca ma vad? Nu le voi putea raspunde la toate intrebarile si astfel, nu le voi putea domoli setea.
Acum ca au coborat toti pe aripi, se lipesc unul cate unul pe prete, in locul baloanelor cu apa. Unii isi uita un brat afara, altul capul, celalalta piciorul. E ..o explozie mare de oameni colorati. Suna cineva la usa. Cine sa fie? La mine nu vine nimeni. Alerg spre usa, dar ma impiedic in rochia prea lunga.
M-au auzit. El se intoarce cu fata spre mine. Aripile de pescarusi se ridica si vin spre mine. Usa se deschide - e apa! Curge spre mine. Cei din perete si-au desenat guri cu degetele si asteapta. Iar eu tip din toate puterile.
***
M-am trezit?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu