Moartea copacului-moarte

Cand adevarul inimii tale moare cerul va plange in curcubee. Sunt toate aici la pieptul meu - culorile trecutului, ale prezentului si ale viitorului. Albastru, rosu, galben. Acum ma uit in stele si vorbesc cu ele intr-o limba stiuta doar de pasari. Si mi-e dor sa zbor si pe urma sa ma arunc in oameni – sa arunc cu dragoste in ei. Si fara rost pentru ca abia in moarte invatam mesajul vietii – ca merita. Punct. Si de la capat: viata, natura, respect, umanitate, dragoste.


Ia inima asta in mana si spune-mi ce vrei sa faci cu ea. Te simti in stare sa respiri odata cu ea, sa dansezi in acelasi ritm? Sa te doara cand te loveste sangele din toate partile si pe urma sa o tii in piept cat o viata adevarata. Cum ar fi daca ar trebui sa o tii pentru o eternitate? Pentru ca suntem nemuritori...in gand si-n spirit sunt copilul Universului. Si asta intr-o singura zi. Sunt 1 si 0. Unul care calatoreste de la inceputul lumii spre sfarsitul ei, ca sa o poata intelege – povestea leaganului vietii – a arborelui moarte- viata, Sfantul Graal, Raiul, Infernul, pomul cunoasterii, monada monadelor, legenda personala, constiinta inconstientului, colectiv sau nu. Voi, cei care veniti aici lasati orice speranta la poarta…pentru ca veti gasi gradini cu flori de adevar si copaci de constiinta.

Si cand intri, prinde-l ! Cand vezi inorogul alb, sa-l apuci de coama pentru ca-ti taie calea o singura data. Fara sa-ti arunce macar o privire. Adica, nu ca i-ar fi teama de tine sau de aerul, de apa sau de pamantul tau. Sau de religia ta. El se uita la tine doar daca esti dezbracat si stii foarte bune bine ca trebuie sa-l domesticesti. Si o poti face cu o singura privire. Mi-am ars de o mie de ori mainile, picioarele ca sa ma pot potrivi cu inorogul cand va fi venit. Si cand a aparut nu mi-am putut ridica privirea din pamant. O tragea mainile, picioarele sa le priveasca – sa vada ce-a facut din ele. Punct. Si de la capat. Ca merita. Pana cand te saturi de bine, de rau. De bine, de rau te complaci. Cu sau fara rost.

Dar nu, vreau ! Da, sa-mi sare inima din stanga in cea din dreapta, sa-mi danseze sufletul prin corp si sa ma arunce in stele!

Cu tot cu vise.

Calea Victoriei un drum tainic spre povestea dinauntrul meu . Si al tau. Cum spunea Diana, Soarele de aici lumineaza o dragoste, un canal. 1 A.

Toate povestile sunt reale - si toate pornesc si se intorc pe Calea Victoriei.

"...si nu veni aici fara dragoste"

Diana primise un peste aproape viu de la Petre. L-a luat si l-a adus in casa Dragostei. Pestele inca dadea viata din solzi. L-am pus amandoua in apa si pe urma am plecat sa-mi arate Casa construita dupa stilul lui Antonio Gaudi. Lumina ne era complice. Era crepuscul - timpul magiei. Mergeam hipnotic printre case vechi - care pareau ca vin peste noi pana cand am vazut ingerii: erau patru. Casa cu ingeri statea sa cada. Parea ca e sustinuta numai de aripile lor prea obosite de ploi sau cutremure. Am mers mai departe pana la Casa lui Antonio. Era la numarul 7 - cu flori la ferestre. Oare cine locuia acolo? Cerul ne lasase demult si strazile erau tot mai aglomerate. Bucurestiul - orasul in care traiesc mai multe orase secrete - locuri umbrite si strazi imense, luminoase. Eram in fata unui loc care pastra inca urme de comunism, cu blocuri mult prea drepte, mult prea aglomerate. am iesit repede- ne cuprindea o raceala care nu era a noastra. In dreapta ne-a iesit in cale un copil care-si intindea mainile spre noi si ne zambea: El este Antonio si nu are casa - ne spuse mama lui. L-am privit in ochi pe micut, care parca ne ruga sa facem ceva. Aveam sa aflam mai tarziu ruga lui. Mergeam in sus- pe strada Doamnei - intr-o vitrina veche o mare de ceasuri - toate zambeau la 10:10. Mai sus aveam sa gasim magazinul Angelicai 8 - unde totul era gratuit si statea scris: "Sunati!" Ingeri, casa lui Gaudi, ruga micului Antonio, suferinta lui 8, Sunati - cand aveam sa sunam si unde? Ne-am oprit pe strada Smardan, langa hotelul Rembrandt. Calea ratiunii este via regia dar ea te conduce tot spre caile necunoscute ale inimii. Uitand trecutul nu faci decat sa-ti iubesti clipa ce vine - aveam sa plecam spre Biserica - unde ne asteptau porumbei si alte incercari. Credinta intru rau incita raul - si apoi de ce sa crezi in slabiciuni ale spiritului? Ne-am intors in casa Dragostei - pestele era si el in apa - si parca am dormit in stele si sufletele amandurora au calatorit pana in sufeltul lumii si s-au intors tocmai sa ne spuna povestea noastra, tainica a lumii.